În urma negocierilor, formațiunile politice au ajuns, în sfârșit, la un consens
în ceea ce privește conducerea ministerelor. Prima variantă a noului guvern menține PSD la conducerea a șase ministere, în timp ce formațiunii USR îi revin patru ministere, PNL se va mulțumi cu patru, iar UDMR va conduce doar două ministere.
După câteva săptămâni de discuții, liderii au decis ce ministere vor fi conduse de Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România, precum și Uniunea Democrată Maghiară din România.
Conform negocierilor, Partidul Social Democrat va păstra Ministerul Justiției, Ministerul Transporturilor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
USR vine din urma și va avea în viitorul guvern miniștrii în cadrul apărării, mediului, economiei, dar și în cadrul politicii externe.
Ministerul Afacerilor Interne va rămâne sub controlul liberalilor, la fel și Ministerul Educației și Cercetării. Ca noutate, Partidul Național Liberal va prelua Ministerul Finanțelor.
UDMR se va mulțumi cu doar două ministere: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Culturii.
În cadrul întrunirii, doar 15 ministere au fost atribuite formațiunilor politice, Ministerul Energiei și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene urmând a fi negociate ulterior.
NOUL GUVERN PRINDE CONTUR,
CE MINISTERE REVINE LA PSD
17 iunie 2025