Conform datelor centralizate la nivelul județului Călărași, pe parcursul nopții nu
au fost înregistrate incidente deosebite, iar sigiliile secțiilor de votare au fost menținute intacte, după ce efectivele Ministerului Afacerilor Interne au predat astăzi responsabilitatea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare.
Începând de dimineață, președinții birourilor electorale au preluat secțiile de vot, iar aceștia au obligația de a asigura ordinea atât în interiorul acestora, cât și în jurul acestora, până la o distanță de 500 de metri. Măsurile luate de aceștia sunt esențiale pentru ca procesul electoral să se desfășoare în condiții bune și sigure.
Este important de reținut că refuzul de a respecta dispozițiile președintelui biroului electoral constituie o contravenție. În această dimineață, efectivele Ministerului Afacerilor Interne, în număr de peste 900 de angajați din județul Călărași, sunt implicate în misiuni conexe procesului electoral, având ca priorități protecția secțiilor de vot, verificarea incidentelor electorale și menținerea siguranței publice.
De asemenea, pentru a sprijini cetățenii care nu dețin un act de identitate valid, Serviciul Comunitar Local pentru Evidența Persoanelor Călărași asigură astăzi, între orele 07:00 și 21:00, un program extins pentru soluționarea cererilor de eliberare a actelor de identitate. Aceste măsuri sunt menite să garanteze dreptul de vot al tuturor cetățenilor români.
Cetățenii care doresc să voteze pot folosi pentru identificare:
SIGURANȚA ȘI ASIGURAREA
ORDINEI ÎN SECȚIILE DE VOT
04 mai 2025