ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

În fiecare an, pe data de 6 decembrie, creștinii din întreaga lume îl sărbătoresc

pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți ai Bisericii. Cunoscut și sub numele de Moș Nicolae, acesta este simbolul generozității și al bunătății, dar și al protecției celor aflați în nevoie.


În tradiția românească, Sfântul Nicolae este văzut ca un moș înțelept și blând, care aduce daruri copiilor cuminți, dar și nuielușe celor neascultători. În seara de 5 decembrie, copiii își pregătesc ghetuțele, iar Moș Nicolae le umple cu dulciuri, fructe și mici surprize. Cei care nu au fost ascultători găsesc însă în ghetuțe o nuielușă – un simbol al necesității de a-și corecta comportamentul.


Astăzi sărbătorim ziua Sfântului Nicolae, simbol al generozității, credinței și iubirii față de semeni. Este un prilej de a ne deschide inimile, de a dărui bucurie celor din jur și de a reflecta asupra valorilor care ne unesc.

Să păstrăm vie tradiția și să fim inspirați de exemplul Sfântului Nicolae în tot ceea ce facem.

La mulți ani binecuvântați!” a transmis deputatul PSD Constantin Bîrcă.


Și senatorul PSD Nicușor Cionoiu a spus:

Sfântul Ierarh Nicolae este salvatorul celor aflați în primejdie, ajutorul săracilor şi al celor nedreptăţiţi, cel ce i-a hrănit pe cei flămânzi și i-a îmbrăcat pe cei goi.

Șă luăm și noi exemplul acestor dovezi de bunătate și să nu uităm că luna decembrie este luna dăruirii și a iubirii de semeni, este luna generozității și a empatiei.

O sărbătoare minunată să aveți și să fiți binecuvântați cu multă dragoste, zâmbete sincere și momente de împlinire

La mulți ani sărbătoriților zilei!


În cultura populară occidentală, Sfântul Nicolae a inspirat figura lui Moș Crăciun. Chiar dacă tradițiile diferă, esența sărbătorii rămâne aceeași: generozitatea, bucuria de a dărui și speranța. În casele românilor, sărbătoarea Sfântului Nicolae marchează începutul perioadei de iarnă și apropierea Crăciunului.


Sfântul Nicolae rămâne un simbol al bunătății și generozității, un exemplu de altruism care ne îndeamnă să fim mai buni și să împărtășim bucurie celor din jur. Într-o lume care adesea uită de valorile autentice, tradiția Moșului care aduce daruri ne amintește de puterea micilor gesturi și de magia de a dărui.

SF.NICOLAE – MOȘUL GENEROZITĂȚII
ȘI OCROTITORUL COPIILOR

06 decembrie 2024