Consiliul Județean Călărași și-
instituției administrative pentru următorii patru ani.
Ședința desfășurată la sediul Consiliului Județean Călărași a debutat cu recunoașterea meritelor celor doi foști vicepreședinți: Ion Samoilă, actual deputat, și Mihăiță Beștea, primarul municipiului Oltenița. Conform președintelui CJ Călărași, Vasile Iliuță, activitatea acestora din ultimii patru ani a adus plusvaloare județului.
Doar trei proiecte au fost pe ordinea de zi a ședinței, cele mai importante fiind, de departe, alegerea vicepreședinților pentru mandatul 2024-
Chiar dacă în componența noului Consiliu Județean se află trei formațiuni politice, doar Partidul Social Democrat a avut propuneri privind noul executiv. În urma discuțiilor, grupul PSD le-
Chiar dacă nu a activat în politica județeană până în prezent, Laurențiu Ionescu vine cu o bogată experiență în mediul privat. În urma votului, acesta a fost ales drept vicepreședinte cu 22 de voturi pentru și 7 împotrivă.
“Sunt onorat pentru funcția obținută în această zi. Vrea să le mulțumesc tuturor colegilor care au votat pentru ca eu să devin vicepreședintele Consiliului Județean Călărași.
Totodată, vreau să le spun consilierilor care au votat contra că le respect poziția și că îi aștept alături de conducerea Consiliului Județean Călărași pentru a continua implementarea proiectelor începute și abordarea unor proiecte noi care pot avea un impact semnificativ asupra dezvoltării județului”, a declarat Laurențiu Ionescu, noul vicepreședinte al Consiliului Județean Călărași.
O propunere așteptată de întregul Consiliu Județean privind conducerea instituției a fost Bogdan Mihai. Fostul administrator public al județului a obținut 23 de voturi pentru și 6 contra, voturi care i-
“Pe viitor, sper să lăsăm de-
B.MIHAI ȘI L.IONESCU, NOII
VICEPREȘEDINȚI AI CJ CĂLĂRAȘI
04 decembrie 2024