Ziua Națională a României, celebrată pe 1 Decembrie, marchează unul dintre cele
mai importante momente din istoria națională: Unirea Transilvaniei cu România în 1918. Este o zi de mare însemnătate pentru români, simbolizând unitatea, solidaritatea și aspirațiile de libertate ale poporului român.
Cu speranță și mândrie în suflete, călărășenii au participat pe 1 decembrie a.c., la festivitatea organizată de Centrul Militar cu prilejul Zilei Naționale.
Chiar dacă mult îndrăgita parada militară nu a figurat pe desfășurătorul evenimentului, cetățenii au participat la momentele menite să reamintească valorile unității, libertății și identității naționale.
După salutul Gărzii de Onoare efectuat de Valentin Deculescu, prefectul județului Călărași, soborul de preoți, condus de Viorel Dinu, protopopul Protoieriei Călărași, a oficiat serviciul religios, oferindu-
“Astăzi, de 1 Decembrie, privim spre trecut cu recunoștință pentru cei care au luptat pentru unitatea și libertatea noastră, dar și spre viitor cu speranță și mândrie.
Ziua Națională ne amintește că suntem parte dintr-
Să fim mândri de cine suntem și să lucrăm împreună pentru o țară mai bună.
La mulți ani, România! La mulți ani, tuturor celor care simt și trăiesc românește!” a spus deputatul PSD Constantin Bîrcă.
“Toți cei cu suflet de român, sărbătorim un moment unic, Ziua Națională a României și împlinirea a 106 ani de la Marea Unire din 1918. Această zi este un simbol al unității naționale și al aspirațiilor poporului român pentru libertate și independență.
Astăzi, mai mult ca oricând, România are nevoie de noi. Trebuie să fim uniți și să ne reamintim că noi reprezentăm țara, suntem trecutul și prezentul, iar viitorul acesteia stă în mâinile noastre. Datorită curajului și patriotismului generației de aur a țării, ne bucurăm astăzi să trăim într-
Împreună suntem mai puternici, împreună putem să depășim toate provocările și problemele prezentului.
Țara ne cere să fim și noi uniți unui singur scop, acela de a lăsa copiilor și nepoților noștri, o Românie puternică și sigură.
La mulți ani, România!
La mulți ani, călărășeni și români de pretutindeni! ” a notat și senatorul PSD Nicușor Cionoiu.
ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI,
MARCATĂ LA CĂLĂRAȘI
02 decembrie 2024