ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

Inspectoratul Județean de Poliție Călărași a oferit noi informații despre

intervențiile structurilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI) în contextul procesului electoral. De la deschiderea secțiilor de votare, autoritățile au înregistrat 13 sesizări privind posibile incidente electorale.


Conform datelor furnizate:


Unul dintre cazurile confirmate implică un incident grav în comuna Valea Argovei. În timpul însoțirii urnei speciale, un polițist aflat în serviciu a observat că unui alegător i-au fost înmânate trei buletine de vot de către membrii comisiei de votare.


În urma acestui eveniment, autoritățile au deschis un dosar penal, fiind investigată săvârșirea infracțiunilor de fraudă la vot și neglijență în serviciu.


Într-un alt caz, doi bărbați au fost sancționați contravențional cu avertisment după ce au fost surprinși îndemnând cetățenii să voteze pentru un anumit partid politic, fapt interzis de legislația în vigoare.


Reprezentanții MAI au dat asigurări că toate sesizările privind posibilele incidente electorale vor fi tratate cu operativitate, imparțialitate și profesionalism, indiferent de persoanele implicate.


Inspectoratul Județean de Poliție Călărași îndeamnă cetățenii să semnaleze orice situații suspecte sau încălcări ale legislației electorale, pentru a asigura desfășurarea unui proces electoral corect și transparent.

INCIDENTE ELECTORALE
ÎN TIMPUL VOTULUI

02 decembrie 2024