Eduard Grama a fost eliminat de la conducerea operatorului regional de
apă și canalizare, Ecoaqua SA.
În urma deciziei Adunării Generale a Acționarilor și a desființării Consiliului de Administrație Ecoaqua din data 18 octombrie a.c., astăzi, 6 noiembrie a.c., Eduard Grama a fost demis din funcția de director general al Ecoaqua SA, urmând ca, după finalizarea concediului medical, să se facă încetarea contractului de muncă.
La baza acestei acțiuni a stat Hotărârea Judecătorească emisă în cadrul lunilor precedente.
Curios este că, deși aflat în concediu medical, Eduard Grama se afla la sediul instituției, ceea ce sugerează, mai degrabă, încă o încercare a acestuia de a încălca legea printr-
Noua conducere a instituției va fi preluată de Marius Sbârcea, actualul director adjunct al Direcției de Asistență Socială și Direcția Copilului Călărași.
EDUARD GRAMA, DEMIS DIN FUNCȚIA
DE DIRECTOR AL ECOAQUA SA
06 noiembrie 2024