ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

Pe 13 septembrie a.c., pompierii au marcat 176 de ani de lupte eroice

în Dealul Spirii, sărbătorind un istoric plin de curaj și sacrificiu. Ceremonia prilejuită acestui eveniment important din viața militarilor a avut loc la sediul instituției, ceremonie în cadrul căreia au fost premiati și avansați în grad pompierii remarcați pentru eforturile și devotamentul lor față de comunitate.


Evenimentul a reunit oficialitățile din județul Călărași, voluntari și membri ai serviciilor de urgență, toți aceștia fiind prezenți pentru a celebra contribuțiile neprețuite ale pompierilor în protejarea comunității.


Ziua Pompierilor din România, ziua celor care sunt mereu primii la datorie, indiferent de oră sau de pericolele pe care le înfruntă. Ei sunt cei care ne salvează viețile, riscându-și propria siguranță pentru a proteja comunitatea.

Mulțumim pompierilor pentru curajul, dedicarea și sacrificiile lor! Fie că luptă împotriva incendiilor, intervin în caz de urgențe medicale sau salvează vieți în situații critice, ce îi solicită până la epuizare, acești eroi sunt întotdeauna acolo când avem nevoie de ei. Ne cinstesc țara prin curaj și solidaritate!

La mulți ani, tuturor pompierilor călărășeni!

La mulți ani, pompierilor români!

Să rămâneți mereu puternici și sănătoși, gata să faceți față tuturor provocărilor.” este mesajul deputatul PSD Constantin Bîrcă.


Ceremonia a început cu intonarea imnului național și a continuat cu o serie de discursuri din partea autorităților județene și a liderului unității de pompieri. Printre vorbitori s-au numărat Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, Valentin Deculescu, prefectului județului Călărași, Viorel Dinu, protopopul județului Călărași, precum și oficialități ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și alți invitați de seamă.


Aceste discursuri au subliniat importanța misiunilor desfășurate de pompieri și sacrificiile pe care aceștia le fac pentru binele comunității.

Astăzi, de Ziua Pompierilor din România, ne plecăm cu respect în fața celor care, cu sacrificii, curaj și devotament, își riscă viețile pentru a ne proteja pe toți. Ei nu cunosc frica atunci când se aruncă în foc, când salvează vieți și când luptă pentru siguranța noastră.

Fie că vorbim de incendii devastatoare, inundații sau alte situații de urgență, pompierii români sunt mereu în prima linie, gata să intervină.

Le mulțumim pentru tot ceea ce fac și le urăm un sincer LA MULȚI ANI!” a transmis senatorul PSD Nicușor Cionoiu.


În curtea instituției a fost organizată și o expoziție a echipamentelor și tehnicii de intervenție, oferind publicului oportunitatea de a înțelege mai bine complexitatea muncii pompierilor și echipamentele esențiale pentru intervențiile acestora.


Ziua Pompierilor de la Călărași a fost un prilej de celebrare a curajului, profesionalismului și devotamentului pompierilor, subliniind importanța rolului acestora în menținerea siguranței și securității comunității.

Această ceremonie a reafirmat angajamentul comunității și al autorităților județene de a sprijini și aprecia eforturile continue ale pompierilor.

ZIUA POMPIERILOR A FOST
SĂRBĂTORITĂ ȘI LA CĂLĂRAȘI

13 septembrie 2024