Primăria municipiului Călărași anunță că atelierele de film documentar pentru
adolescenți organizate de Asociația One World Romania revin pentru al șaselea an consecutiv în formula Point & Shoot.
Tinerii cu vârsta între 14 și 19 ani din Brașov, Timișoara și, în premieră, Călărași, sunt invitați să ia parte la cinci zile pline cu exerciții de filmare și activități care îi vor ajuta să comunice și să se cunoască, alături de profesioniști din industria filmului, se arată într-
“Pentru Călărași, înscrierile sunt deschise până pe 18 august, iar atelierul va avea loc în perioada 3 – 7 septembrie la Centrul Cultural Poșta Veche. Atelierul va fi coordonat de două cineaste cu experiență în domeniul filmului documentar: Andreea Lăcătuș, directoarea festivalului One World Romania și regizoarea filmului „Între marginile zilei”, selectat la Sarajevo Film Festival, TIFF și nominalizat la Premiile Gopo, și Simona Constantin, producătoare de film și evenimente culturale, dar și regizoare de film documentar și producții de televiziune”, au mai precizat reprezentanții Primăriei municipiului Călărași.
Programul pe care trainerii l-
Pentru a intra în procesul de selecție, cei interesați trebuie să completeze un formular scurt, AICI. În final vor fi selectați opt participanți. De menționat că nu este percepută taxă de înscriere sau de participare.
“Atelierul continuă tema festivalului One World Romania de anul acesta – Alege!, îndemnând adolescenții să aleagă cum privesc imaginile care îi înconjoară, într-
Point & Shoot e pentru tine dacă vrei să înțelegi de ce unele imagini au impact asupra ta sau să creezi imagini care transmit un mesaj; dacă ai o pasiune pentru filme și vrei să descoperi alte perspective asupra lor; dacă ești o persoană care își pune mereu întrebări și vrei să-
Detalii suplimentare pot fi obținute la adresa atelier@oneworld.ro.
ATELIERUL DE FILM DOCUMENTAR
PENTRU ADOLESCENȚI
08 august 2024