ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

În data de 6 august, credincioșii ortodocși din întreaga lume celebrează

Schimbarea la Față, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul religios.

Aceasta zi marchează un moment esențial din viața lui Iisus Hristos, când și-a revelat slava divină în fața apostolilor Petru, Iacov și Ioan, pe Muntele Tabor.


Schimbarea la Față este considerată o pregustare a slavei viitoare a lui Hristos și un act de întărire a credinței apostolilor înainte de Patimile și Învierea Sa. Potrivit relatării biblice, în timpul acestui eveniment, fața lui Iisus a strălucit ca soarele, iar hainele lui au devenit albe ca lumina.


Sărbătoarea pe care astăzi o prăznuim, Schimbarea la Față a Domnului, ne aduce aminte de momentul în care Mântuitorul nostru a urcat pe Muntele Tabor, împreună cu apostolii Săi, revelându-le lumina Sa dumnezeiască.” transmite deputatul PSD Constantin  Bîrcă.


În ziua de Schimbarea la Față, credincioșii participă la slujbe speciale oficiate în biserici. Slujba începe de obicei cu Sfânta Liturghie, urmată de rugăciuni și cântări specifice sărbătorii. Un obicei întâlnit în multe comunități ortodoxe este sfințirea strugurilor și a altor fructe de sezon.


Schimbarea la Față a Domnului, sărbătoare ce reprezintă momentul biblic în care Iisus Hristos și-a dezvăluit lumina divină în fața ucenicilor săi, Petru, Iacov și Ioan, pe Muntele Tabor.

În tradiția noastră ortodoxă, Schimbarea la Față marchează, de asemenea, o schimbare în natură, fiind considerată ca o perioadă în care vremea începe să se răcorească.

Această zi să ne inspire să trăim cu mai multă iubire și credință și să căutăm mereu o schimbare pozitivă în viețile noastre.

Vă doresc tuturor o zi plină de pace și binecuvântare!” notează senatorul PSD Nicușor Cionoiu pe pagina personală de socializare.


Schimbarea la Față continuă să inspire și să aducă împreună comunități de credincioși, oferindu-le ocazia de a celebra nu doar un eveniment din istoria religioasă, ci și valorile comune care îi unesc.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ –
SEMNIFICAȚIE ȘI TRADIȚII ORTODOXE

06 august 2024