Vasile Iliuță, președintele Organizației Județene a Partidului Social Democrat
Călărași, și-
După ce în presa locală au apărut mai multe informații cu privire faptul că Partidul Social Democrat nu ar fi validat dosarul actualului președinte al Consiliului Județean Călărași pentru un nou mandat, astăzi, călărășeanul și-
Vasile Iliuță a declarat, în fața întregii echipe, că validarea dosarului de către organizația centrală nu a fost niciodată o problemă.
“După câte ați văzut în spațiul public, s-
Sunt unul dintre oamenii care vin din administrație și cunosc administrația. Am atras foarte multe fonduri și am realizat multe investiții la nivelul județului Călărași. Așa cum știți, infrastructura rutieră, educația și sănătatea reprezintă o prioritate pentru mine.
Împreună cu echipa mea, îmi doresc continuarea acestor proiecte pentru ca toți cetățenii să se bucure de un județ dezvoltat”, a declarat Vasile Iliuță, președintele Organizației Județene a Partidului Social Democrat Călărași.
Alături de Vasile Iliuță a fost și Mihăiță Beștea, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Călărași și candidatul desemnat de Partidul Social Democrat pentru funcția de primar al municipiului Oltenița. Acesta și-
“Alături de întreaga echipă a Partidului Social Democrat, am participat, în cadrul Biroului Electoral Județean, la depunerea candidaturii domnului Vasile Iliuță pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Călărași.
Înainte de a-
În cadrul aceluiași eveniment, Ionuț Stan, președintele Organizației Județene a Tineretului Social Democrat Călărași, a anunțat că zeci de tineri vor figura pe listele electorale. Conform acestuia, președintele social democraților își dorește implicarea cât mai multor tineri în viața politică a județului Călărași.
“Și Organizația Județeană a Tineretului Social Democrat Călărași este alături de domnul președinte. Întreaga organizație a primit susținerea domnului Vasile Iliuță, iar, la nivel județean, acesta investește în tineri.
Peste 35 de tineri vor figura pe listele electorale din 9 iunie, dintre care trei sunt propuși pentru listele de consilieri județeni și opt pentru funcția de primar. În viitor, vom organiza o conferință de presă pentru ca dumneavoastră să cunoașteți întreaga echipă de tineri promovată de domnul președinte”, a conchis Ionuț Stan, președintele Organizației Județene a Tineretului Social Democrat Călărași.
VASILE ILIUȚĂ S-
ÎN CURSA ELECTORALĂ
17 aprilie 2024