ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

Vasile Iliuță, a semnat contractul privind realizarea obiectivului de investiții la Spitalul Județean de Urgență Dr.Pompei Samarian privind extinderea infrastructurii de fluide medicale și instalarea de sisteme de detectare și alarmare incendii.

Am semnat un contract important pentru Spitalul Județean de Urgență Dr.Pompei Samarian, care prevede reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii de fluide medicale și a infrastructurii electrice necesare.

Conform contractului, va fi extinsă reţeaua de fluide medicale în toate spaţiile medicale, fiind necesară pentru o bună desfăşurare a activităţii medicale în condiţii de maximă siguranţă pentru pacient. După cum știți, una dintre problemele cu care se confruntă spitalele sunt acele explozii.

Astfel, trec spitalul la o normalitate prezentă și viitoare.”, a declarat președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, în cadrul conferinței de presă.


Proiectul beneficiază de finanțare prin POIM/963/10/1/Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale. Valoarea totală a proiectului este de 8.902.828,00 lei la care se adaugă T.V.A. în valoare de 1.691.537,32 lei. Termenul de execuție se întinde la 36 de luni.

Miercuri, 12 iulie a.c., președintele Consiliului Județean Călărași,

NOI INVESTIȚII LA SPITALUL
JUDEȚEAN DE URGENȚĂ

13 iulie 2023