de importante lucrări de reabilitare a infrastructurii rutiere, de către drumarii din cadrul Societății Drumuri și Poduri Călărași. Cu sprijinul financiar oferit de Consiliul Județean Călărași, reparațiile pe tronsonul DN 4 (B-
Pe parcursul acestor lucrări, echipa de drumari a reușit să decoperteze asfaltul degradat, un prim pas esențial pentru asigurarea unor viitoare condiții de circulație sigure și fluide. În prezent, se desfășoară operațiunile de ridicare la nivel a capacelor de canal, iar următorul pas va consta în așternerea noului covor asfaltic, care va reda străzii un aspect proaspăt și modern.
Directorul general al societății, Moldovan Adrian, vicepreședintele CJ Călărași, Mihăiță Beștea, și Laurențiu State, directorul sucursalei Ecoaqua Oltenița, au efectuat o vizită de lucru în cadrul șantierului acestor lucrări.
Potrivit directorului, lucrarea aceasta va fi împărțită în 3 părți. Luna aceasta se va finaliza prima parte, respectiv 1,8 km de decopertare, urmează ridicarea gurilor de canalizare și turnarea covorului asfaltic.
În mod deosebit, eforturile depuse de echipa de drumari au fost posibile și datorită sprijinului și înțelegerii cetățenilor municipiului Oltenița. Aceștia au înțeles importanța lucrărilor și disconfortul temporar creat de desfășurarea acestora.
Reabilitarea DN 4 în Oltenița este un proiect de anvergură, menit să îmbunătățească condițiile de circulație și să contribuie la dezvoltarea infrastructurii rutiere din zonă. Odată finalizată, această investiție va aduce beneficii semnificative pentru comunitatea locală, facilitând accesul la servicii și atrăgând noi oportunități economice.
Cel de-
PROIECT DE ANVERGURA
REABILITAREA DN4 ÎN OLTENIȚA
05 iulie 2023