ÎNAPOI




Orthomyxoviridae și afectează în principal păsări domestice și sălbatice. În unele cazuri, poate fi transmis la oameni și poate cauza o boală gravă. Este important să se ia măsuri de control și prevenție pentru a preveni răspândirea. Județul Călărași, din fericire, este ferit de acest virus infecțios, nu s-au mai înregistrat cazuri din noiembrie 2021.
“Suntem în liniște epidemiologică, dar impactul pe care îl poate avea acestă boală ar fi destul de puternic din cauza încărcăturii foarte mari în ceea ce privește numărul de exploatații comerciale. Avem 36 de exploatații comerciale și exploatațiile individuale, într-un număr de peste 130 000. Impactul ar fi destul de puternic cu atât mai mult cu cât ar evolua în județele limitrofe.
Măsurile pe care le vom lua la nivel de Direcție Veterinară vor fi mai viguroase, adică sunt continuarea măsurilor anuale printr-un program de supraveghere țintit la nivel de gospodării individurale și ferme comerciale, dar și măsuri specifice aprobate prin planul de combatere al gripei aviare. Măsurile sunt la nivel de instituții pentru a avea un scop comun în combaterea bolii, prevenirea apariției și evoluției acesteia, la nivel de instituții de concentrate, la nivel de direcție sanitar-veterinară și la nivel de primării.
Se impune ca orice cetățean, nu numai deținător de păsări, să devină conștient în a anunța un caz de îmbolnăvire, să izoleze păsările bolnave, să nu le arunce în locuri neautorizate, să aunțe în timp optim medicul veterinar de liberă practică din fiecare localitate sau direcția sanitar-veterinară, pentru că noi avem un serviciu de permanență.” – a declarat Eugenia Popescu, Șef Serviciu Control Sănătate și Bunăstare a Animalelor.
Măsurile de prevenire a gripei aviare:
- biosecuritate în fermele avicole: Se recomandă implementarea unor standarde riguroase de biosecuritate, cum ar fi purtarea echipamentului de protecție, dezinfectarea frecventă a spațiilor și echipamentelor și limitarea accesului neautorizat la ferme.
- monitorizarea sănătății păsărilor: Este important să se monitorizeze îndeaproape sănătatea păsărilor și să se ia măsuri rapide în cazul în care se constată orice simptome de boală.
- controlul comerțului cu păsări și produse avicole: Se recomandă implementarea de controale riguroase asupra importurilor și exporturilor de păsări vii și produse avicole.
- educația publicului: Este important să se informeze și să se educe publicul cu privire la modalitățile de răspândire a gripei aviare și la măsurile necesare pentru a preveni răspândirea acesteia.
“Gripa aviară” este o boală infecțioasă cauzată de virusuri din familia
CĂLĂRAȘI: DEVINE GRIPA
AVIARĂ O AMENINȚARE?