ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

în preajma sărbătorilor . Prin acest proiect Crucea Roșie dorește să sprijine populația defavorizată cu donații de alimente neperisabile, haine, încălțăminte și jucării pentru cei mici.

Este un proiect inițiat de Crucea Roșie Călărași și îl desfășuram pe tot parcursul anului, dar de sărbătorile Pascale și de sărbătorile de iarnă distribuim ceea ce primim în cadrul acestui proiect. Am început acum câțiva ani de zile prin a strânge de la persoanele care vor să doneze și care vor să facă un dar, vor să înveselească un copil, produse alimentare, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, rechizite și s-a dezvoltat, am început ușor de la câteva persoane iar în ziua de astăzi avem câteva mii de persoane care au venit și au donat.

De obicei școlile se organizează foarte bine în perioada aceasta și tot prim școli identificăm copiii care au nevoie de ajutorul nostru. Majoritatea beneficiarilor noștri sunt din județ, nu neapărat din orașele județului Călărași, deoarece la țară gradul de sărăcie este mai mare, nevoile sunt mai multe, posibilitățile de cumpărare ale părinților sunt cele mai scăzute iar aici intervenim noi, să acoperim aceste nevoi.

Dacă până anul trecut am considerat că este nevoie în egală măsură de hăinuțe și jucării, de data aceasta, în situația în care este țara la ora actuală, pot spune că este mai mare nevoie de alimente. Produsele alimentare sunt cele mai cerute pentru că sunt din ce în ce mai scumpe, sunt părinți care lucrează pe bani puțini sau nu lucrează și ne este destul de greu. Am început deja să distribuim pachete prin Direcțiile de Asistență Socială ale comunelor cu care noi suntem în parteneriat dar momentan este “o picătură de apă într-un ocean”, chiar este nevoie de ajutor!

Alimentele de bază sunt cele mai importante: mălai, făină, orez, zahăr, ulei, conserve de carne, legume, acestea îi ajută pe oameni să treacă iarna mai ușor.

Cei care pot și doresc să facă o donație, se pot prezenta la sediul Cucii Roșii din strada Prelungirea București, nr.24 sau la depozit care este situat în curtea fostului Liceu Nicolae Bălcescu între orele 08:00-16:00”, a declarat pentru Antena1Calarasi.ro Aura Giurcă- Director Crucea Rosie, Filiala Călărași.

“Din suflet pentru suflet”, este proiectul Crucii Roșii Călărași ce se desfăsoară an de an


CRUCEA ROȘIE CĂLĂRAȘI
“DIN SUFLET PENTRU SUFLET”

02 noiembrie 2022