ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

gâtului. S-a întâmplat în cursul serii de vineri, 9 septembrie, pe Bulevardul Republicii din Călărași, zona Farfuria.

În conflict sunt implicate patru persoane, doua dintre ele au fost identificate. Atacatorul principal a reușit sa fugă în comuna Borcea la 50 km de Călărași. Potrivit unor surse din anchetă, este vorba despre Daniel Ionuț Racoș, cunoscut în sfera interlopilor locali, condamnat pentru proxenetism.

El este cel care l-ar fi înjunghiat pe Alexandru Constantin Ștefan, zis Balena cu un cuțit în zona gâtului. Cel din urmă a reușit să ajungă pe picioarele lui la UPU Călărași având mai multe plăgi deschise la nivelul gâtului și membrelor inferioare.

Martorii spun ca doua mașini au intrat în parcarea supermarketului, moment in care, din ultima mașina au coborât patru bărbați înarmați cu cuțite și s-au năpustit asupra șoferului care se afla la volanul primei mașini urmărite.

Locul a fost împânzit de forte de ordine. A fost realizat perimetrul de cercetare, iar traficul rutier a fost întrerupt aseară.  Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași coordonează cercetările la fața locului.

Astăzi, două dintre persoanele implicate în încăierarea de aseară au fost prezentate în fața instanței de judecată pentru o măsură preventivă.

Un bărbat a fost rănit grav după ce a primit mai multe lovituri de cuțit în zona

CONFLICT SÂNGEROS ÎNTRE
INTERLOPII DIN CĂLĂRAȘI

10 septembrie 2022