ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

Județean Călărași au acționat pe DN21 și DN3A, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunității.

Acțiunea polițiștilor a vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice, conducerea cu viteză excesivă și depășirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale și au fost constatate 3 infracțiuni la regimul rutier.

Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 9 permise de conducere.


Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Călărași au depistat un bărbat, de 57 de ani, din comuna Frăsinet, județul Călărași, în timp ce conducea un autovehicul, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul etilotest bărbatul a prezentat o concentrație alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, totodată, fiindu-i suspendat permisul de conducere pe o perioadă nedeterminată, până la soluționarea cauzei.

De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Călăraşi au depistat un bărbat, de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism în comuna Perișoru, județul Călărași, deși nu poseda permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,56 mg/l alcool în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele celui în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În ziua de 21 august a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție

PERMISE DE CONDUCERE,
REŢINUTE DE POLIŢIE

23 august 2022