ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

la inventarea din nou a băieților deștepți

Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a dat asigurări, luni, că energia nu se va scumpi în următoarea perioadă în România. De asemenea, liderul PSD a afirmat că Virgil Popescu, ministrul Energiei, are responsabilitatea să vină cu un act normativ până la 1 septembrie, în condițiile în care ordonanța compensării are o ”scăpare” cu privire la prețul mediu.


Președintele PSD a precizat că așteaptă soluția ședinței interministeriale, spunând că ”trebuie să avem un act normativ, aprobat de Guvern, pentru perioada următoare


Am văzut că această liberalizare, să nu-i mai spun tâmpită, haotică, cum spune BNR, a dus de fapt la inventarea din nou a băieților deștepți din energie. A fost vândută energia cu 300-400 anul trecut, iar astăzi o cumpărăm cu toții la un preț de 3.000. Avem o supraimpozitare la producători, dar și acolo cineva a strecurat în OUG să fie luat prețul mediu, astfel încât s-au încadrat sub 450 (de lei), ca să fie această supraimpozitare.

Mi-aș dori ca premierul să afle cine a strecurat acest preț mediu în ordonanța trecută. Să știm și noi cine subteran face jocurile în România pentru energie.

Știu că politicile energetice sunt făcute de către Ministerul Energie. E posibil să fie o scăpare a ministrului, dar responsabilitatea este a Ministerului Energiei pentru că ei sunt promotorii ordonanței”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu: „Nu se va scumpi energia. Această liberalizare haotică a dus

MARCEL CIOLACU:
“NU SE VA SCUMPI ENERGIA”

22 august 2022