ÎNAPOI

Stiri Locale Calarasi

în toi. Chiar astăzi, 18 august a.c., directorul Serviciului Public Piețe și Oboare Călărași, Vasile Manea, s-a întâlnit cu viitorii comercianți din cadrul Bâlciului, în vederea repartizării locurilor disponibile pentru amplasarea tarabelor. Acesta le-a explicat regulile pe care trebuie să le respecte, astfel încât târgul să fie desfășurat în condiții normale. Cei care vor practica acte de comerț, vor plăti următoarele taxe: utilități (apă și gunoi)- 2 lei/mp/zi, energia electrică-1 leu/mp/zi, chiria-2 lei/mp/zi. Proprietarii teraselor vor fi nevoiți să aibă, la intrare, dozatoare cu dezinfectant pentru consumatori, pubelă, găleată de metal pentru jar și făraș metalic.

După cum știți, între 1 și 8 septembrie, are loc Târgul de Toamnă. Pentru a participa la acest târg, trebuie să înțelegeți că trebuie să respectați anumite reguli și să aveți, ca să puteți participa, anumite documente, să plătiți anumite taxe, conform unei hotărâri de Consiliu Local.

Referitor la taxele practicate, prin Hotărâre de Consiliu Local, s-au stabilit ca utilitățile, asta înseamnă apă și gunoi, să fie plătite cu 2 lei/mp/zi, alimentarea cu energie electrică să fie plătită cu 1 leu/mp/pe zi la cei care nu sunt contorizați și chiria va costa 2 lei/mp/zi.

De la ora 22:00, orice zgomot, orice poluare fonică, sunt interzise. După cum știți, în activitatea noastră, suntem sprijiniți de Poliția Municipiului, Poliția Locală, Jandarmerie. Și vă rog să vă încadrați în regulamentul acesta, ca să nu vi se suspende activitatea și să nu luați amendă.

Nu suntem în pandemie, dar o să solicităm administratorilor teraselor să aibă la intrare niște dozatoare cu dezinfectant, pentru consumatori. Cei cu terase o să fie obligați să aibă pubelă, găleată de metal pentru jar, făraș metalic, în conformitate cu legea”, este mesajul transmis de directorul SPPO Călărași, Vasile Manea, către comercianți.

Bâlciul, organizat de Primăria Municipiului Călărași, prin Serviciul Public Piețe și Oboare, în perioada 1-8 septembrie 2022, va găzdui puncte de alimentație publică, parcuri de distracții și tarabe pentru societățile comerciale de mărfuri industriale. Acesta va avea loc în cartierul Cărămidari.

Pregătirile pentru organizarea Târgului de Toamnă din Călărași sunt

PREGĂTIRI PENTRU
BÂLCIUL DIN CĂLĂRAȘI

18 august 2022