© Acest site este parte a Antena 1 Calarasi srl.

Contact
Emisiuni Conferinte de presă Comunicate
Stiri Locale

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce a declarat că
în luna iunie va fi deschis bazinul didactic de înot, ce poartă
numele fostului edil Daniel Ștefan Drăgulin.


Primăria Municipiului Călărași a solicitat, în luna decembrie 2014, sprijinul Companiei Naționale de Investitii, pentru modernizarea unei baze sportive. Așadar, în luna iulie 2017, CNI a informat Primăria Municipiului Călărași că a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții “Construire bazin de înot didactic în municipiul Călărasi, amplasat în B-dul Republicii”


Bazinul de înot este amplasat în incinta Stadionului Municipal Călărași, și are o suprafaţă de 8.127 mp. Conform cerințelor CNI, municipiul Călărași s-a obligat ca, după predarea amplasamentului și a obiectivului realizat, să mențină destinația acestuia și să-l întrețină pe o perioadă de minimum 15 ani.


Potrivit memoriului tehnic, clădirea are un regim de înălţime P+1, cu o suprafaţă construită de 840 de metri pătrați. La parter exista: un hol de primire, grupuri sanitare (fete/ băieți), vestiare (băieți / fete / instructor), centrală pentru tratarea aerului, spațiu de depozitare, un bazin de compensare, stație filtrare apă, stație de tratare și pompare a apei. La etaj, proiectantul a prevăzut un hol, plajă și zonă încălzire, grup sanitar, zonă destinată publicului și bazinul de înot cu suprafața de 312,50 metri pătrați. În exterior, este prevăzută o parcare și un teren de sport multifuncțional.