© Acest site este parte a Antena 1 Calarasi srl.
La nivelul județului Călărași situația generată de răspândire
a virusului Covid-
reprezentanții DSP Călărași, este următoarea:
De la începutul epidemiei și până la momentul de față, la nivelul județului Călărași, au fost confirmate pozitiv 6713 persoane, dintre acestea:
Rata incidenței cumulative Covid-
Forțele de ordine constituite din polițiști jandarmi și polițiști locali au efectuat în continuare acțiuni privind ordinea și siguranța publică, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii noului coronavirus cât și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională.
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘arbu Știrbei’al județului Călărași efectuează zilnic acțiuni de informare preventivă în localitățile județului, iar cadre Inspecției de Prevenire desfășoară activități de îndrumare și control, la operatorii economici și instituții publice, în vedere al respectării măsurilor prevăzute de lege.
Călărășenii sunt rugați să respecte măsurile stabilite de autorități și de specialiști în perioada stării de alertă, dintre care: distanțarea fizică, evitarea aglomerației, igienizarea și dezinfectarea frecventă a mâinilor și purtarea mijloacelor de protecție individuală, măsuri necesare pentru protejarea sănătății tuturor.
Precizăm că, până în momentul de față, la nivelul județului Călărași au fost vaccinate împotriva Covid-
La nivelul județului Călărași situația generată de
răspândire a virusului Covid-
transmise de către reprezentanții DSP Călărași,
este următoarea: